Andrei Pavel

artist, nu blogger…

Fenomenul kitsch

Fenomenul Kitsch

Implicaţiile sociale şi arta de consum

Abstract

Direcţiile avangardiste au reuşit să se impună într-o lume preocupată de confort, un acces uşor potrivit posibilităţilor materiale, cu ajutorul obiectelor funcţionale produse industrial. Mai este arta necesară? Prezentul articol îşi propune să dezvolte esteticul şi în privinţa altor forme decât cele artistice.

1. Concepţii despre opera de artă

Limitele artei sunt tot mai greu de precizat, chiar şi în sens relativ. Spre deosebire de perioada anterioară artei contemporane, acum dialogul a devenit dificil. Platforma de experienţe culturale de pe care se purtau discuţiile şi platforma de accepţiuni ale termenului de artă însuşi permiteau un anumit grad de înţelegere şi urmărire a intenţiilor, capabil să asigure suficientă coerenţă dialogului.[1]

Dintre creaţiile omului, numai unele pot avea statut de operă de artă, care prin perspectiva oferită sunt capabile să trezească diverse complexe de trăiri, dispoziţii sau sentimente indiferent de întrebuinţările pe care le pot avea.[2]

Vechii greci considerau opera de artă ca fiind o realizare ce ţine de domeniul artei, unde sunt necesare nu numai priceperea şi îndemânarea în modelarea ori construirea unei forme determinate [meşteşugul]ci şi ceea ce am putea numi vocaţie sau talent, iar în ceea ce priveşte contextul ansamblului de factori ce condiţionează creaţia fiecărei forme: inspiraţia. Opera de artă era aşadar un obiect realizat de către o persoană cu vocaţie sau talent, într-un moment de inspiraţie, fiind în acelaşi timp şi un obiect executat cu meşteşug, în conformitate cu regulile ce i se dovedeau inerente.[3]

2. Fenomenul Kitsch şi influenţele modernităţii asupra artelor

Termenul de kitsch, ca şi conceptul pe care îl desemnează, este foarte recent. A intrat în uz în anii `60-`70 în jargonul pictorilor şi comercianţilor de artă din Munchen, fiind utilizat pentru a desemna producţia artistică ieftină. Abia în primele decenii ale secolului al XX-lea kitsch-ul a devenit un termen internaţional.

Chiar dacă putem descoperi unele relaţii formale între kitsch şi arta barocă sau cea manieristă, kitsch-ul pare a fi, din punct de vedere istoric, un rezultat al romantismului [principalul produs cultural al ascensiunii democraţiei moderne].[4] Mulţi romantici au afirmat o concepţie despre artă orientată către sentimental care, la rândul ei, a deschis calea diferitelor modalităţi de evadare estetică. Dorinţa de a evada din realitatea agresivă [sau pur şi simplu plicticoasă] este poate motivul principal al marii atracţii a kitsch-ului.

Direcţiile avangardiste de după 1960 urmăreau negarea conceptului de artă. Pentru a înţelege fenomenul kitsch trebuie întâi să înţelegem ce presupun principalele direcţii avangardiste.

„Arta săracă” [l’art pauvre] urmăreşte reabilitarea estetică a unor elemente din natură, a unor reziduuri industriale prin desemantizarea lor în timp ce „Arta câmpului” [ land art] intervenea asupra peisajului natural în vederea ordonării lui artistice [putând fi vândute doar schiţele, proiectele şi fotografiile, întrucât „operele” deveneau indetaşabile].

„Arta narativă” [narrative art] îşi propunea să prezinte secvenţe fotografice sau grupuri de obiecte la care se adăuga un comentariu.

„Arta mediului înconjurător” [environmental art] grupează experimentele tinzând la construirea unui ambient artificial, în cadrul căruia efectele de lumină sunt exploatate în sensurile cele mai neaşteptate.

„Arta conceptuală” [conceptual art] urmăreşte să demonstreze că important nu este atât obiectul privit, cât procesul prin care se ajunge la reprezentarea lui, schema lui conceptuală.

„Arta corpului” [body art] apelează la corpul uman ca materie de experiment, văzut fie ca obiect pe care se efectuează intervenţii cu scop desemantizat, fie ca subiect  care se mişcă într-un spaţiu şi creează evenimente.

Transformările cele mai spectaculoase ale vechilor convingeri cu privire la specificul artei au fost însă operate de către aproape toate mişcările artistice importante ale secolului al XX-lea, forţându-se deseori detaşarea de trecut, pe linia unor strategii demitizante, câteodată profanatorii în raport cu valorile îndelung recunoscute.[5] Comentând astfel de manifestări, specifice unor direcţii ale avangardei artistice occidentale, Umberto Eco considera că se merge de fapt spre distrugerea operei şi negarea însăşi a conceptului de artă.

Matei Călinescu îl citează pe Alexis de Tocqueville[6], istoric şi sociolog al culturii care a analizat efectele democraţiei moderne asupra artelor şi a explicat de ce democraţia conduce la o coborâre a standardelor atât în domeniul creaţiei cât şi al consumului. Într-o democraţie modernă, „numărul consumatorilor creşte, dar consumatorii bogaţi şi rafinaţi sunt din ce în ce mai rari”. Această regulă generală explică de ce şi artiştii sunt „îndemnaţi să producă rapid o mare cantitate de bunuri imperfecte”, printre care şi obiecte de artă, Toqueville descriind în anii 1830 una dintre caracteristicile fundamentale ale modernităţii: ipocrizia luxului.[7]

Pentru a realiza mai bine ce determină frenezia contemporană a consumului, trebuie avută în vedere şi o altă caracteristică majoră a modernităţii şi anume nevoia ei stringentă de schimbare. Consecinţele psihologice ale ritmului de schimbare din ce în ce mai rapid al modernităţii explică încrederea tot mai scăzută în stabilitate sau continuitate, fără de care nici un ethos al amânării sau al reţinerii nu este posibil. În societăţile tradiţionale, timpul omogen, care se reînnoieşte perpetuu într-o mişcare circulară, oferă garanţia că ziua de mâine nu va fi substanţial diferită de cea de ieri şi de cea de azi. Angoasele şi tragediile individuale sunt posibile, accidentele şi consecvenţele şansei pot provoca nespuse dezastre personale şi colective.

În zorii modernităţii s-a născut  mitul progresului, axat pe un concept secularizat de timp linear şi ireversibil. Pe parcursul fazei sale progresiste, modernitatea a reuşit să păstreze câte ceva din calitatea mai veche a timpului, primul rând sentimentul continuităţii între trecut, prezent şi viitor. Însă viitorul a devenit aproape la fel de ireal şi de gol ca trecutul. Sentimentul foarte răspândit de instabilitate şi discontinuitate face din plăcerea imediată aproape singurul lucru rezonabil pentru care merită luptat. De aici, setea de consum şi întregul concept paradoxal al unei civilizaţii a risipei, în general.[8]

3. Concluzie: influenţele sociale ale kitsch-ului şi arta de consum

În urma analizei, descoperim că în interiorul unei opere de artă nu funcţionează mereu principiile limbajului plastic, abordarea acestui limbaj căpătând o altă exprimare a unor puncte de vedere teoretice privitoare la natura abordării din partea artistului.

Indiferent de originea sa, kitsch a fost şi încă mai este un cuvânt puternic peiorativ şi de aceea se pretează unei game largi de utilizări subiective. A numi un lucru kitsch înseamnă, în cele mai multe cazuri, o modalitate de a-l respinge de la bun început ca fiind de prost gust, respingător sau chiar dezgustător.[9] Indiferent de clasificarea contextelor în care apare, kitsch-ul implică întotdeauna noţiunea de nepotrivire estetică, nepotrivire care apare adeseori în cazul unor obiecte separate, ale căror calităţi formale nu se potrivesc cu conţinutul lor cultural sau intenţional. Se poate utiliza în spirit kitsch o artă autentică drept o simplă decoraţie ostentativă, un obiect estetic expus  ca simbol al opulenţei, însă obiectul de artă nu devine el însuşi kitsch dar rolul pe care îl joacă este tipic universului kitsch. De cele mai multe ori se întâmplă astfel cu lucruri accesibile care pot căpăta semnificaţie estetică  şi pot fi tratate cu tot respectul cuvenit obiectelor de artă autentice. Spre deosebire de consumatorul obişnuit, consumatorul de artă nu epuizează obiectul de care se bucură.

Marea descoperire psihologică pe care se bazează kitsch-ul rezidă în faptul că aproape orice este legat în mod direct sau indirect de cultura artistică poate fi transformat într-un obiect destinat consumului imediat, ca oricare altă marfă obişnuită.[10] Kitsch-ul este rezultatul artistic direct al unei importante  mutaţii etice datorate conştiinţei proprii a timpului aparţinând claselor mijlocii.

Prin arta industrială, artistul îşi pierde idealurile [prim scăderea calităţii] şi statutul având în vedere că fenomenul kitsch pretinde că oricine poate fi artist.

Segmentele sociale, în dorinţa lor de a imita vechea aristocraţie şi modelele de consum, preferau arta creată şi cumpărată ca semn al statutului social, artă care nu mai trebuia să îşi îndeplinească funcţia estetică. Astfel, artiştii au fost nevoiţi să refuze un public care aplica, în chestiuni estetice, criterii exclusiv pecuniare.

Obiectul care funcţionează în acest consum reprezintă un imaginar artificial al unicităţii, se circumscrie unor noţiuni precum imitaţia şi falsitatea, ceva ce poate fi numit estetica amăgirii şi autoamăgirii.[11]

Herman Bosch face o remarcă de substanţă[12] cu privire la atitudinile estetice ale reprezentanţilor kitsch [omul-kitsch şi artistul-kitsch] care presupun o incapacitate morală fundamentală.

Această minciună estetică, trăsătură fundamentală a fenomenului kitsch presupune o legătură strânsă între artistul-kitsch şi omul kitsch.[13] Acesta din urmă vrea să fie minţit „într-o manieră frumoasă”, iar cel dintâi este gata să joace un asemenea rol, în schimbul câştigului financiar. Responsabilitatea le aparţine clar amândurora. Este un joc al iluziilor şi al impresiilor nesincere, în care mincinosul poate ajunge să creadă că este adevărat ceea ce spune el. De foarte multe ori, artistul-kitsch poate să nici nu aibă intenţia conştientă de a produce kitsch, deşi ar trebui să înţeleagă faptul că exact acest lucru şi face, de vreme ce ignoră validitatea internă a operei sale şi caută doar să ajungă pe o mare piaţă de consum.

Bibliografie consultată:

Achiţei Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Editura Meridiane, 1988

Călinescu Matei, Cinci feţe ale modernităţii, Bucureşti, Editura Polirom, 2005


[1] Gheorghe Achiţei, Frumosul dincolo de artă, pag. 161

[2] Gheorghe Achiţei, Frumosul dincolo de artă, pag. 162

[3] Gheorghe Achiţei, Frumosul dincolo de artă, pag. 168

[4] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 230

[5] Gheorghe Achiţei, Frumosul dincolo de artă, pag. 171

[6] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 220

[7] „În confuzia tuturor claselor, fiecare speră să pară ceea ce nu este şi face mari eforturi pentru a reuşi acest lucru […]. Producţiile artiştilor sunt mai numeroase dar valoarea fiecărei producţii în parte scade. Nemaifiind capabili să se înalţe spre lucruri măreţe, artiştii cultivă ceea ce este drăguţ şi elegant, fiind mai atenţi la aspectul exterior decât la realitate”.

[8] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 239

[9] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 229

[10] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 239

[11] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 222

[12] “Sistemul kitsch-ului cere adepţilor săi să lucreze frumos, pe când sistemul artei presupune îndemnul moral : lucreaza bine !

[13] Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, pag. 252

Filed under: teoretice, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Graba strica treaba

De ceva vreme scriu un articol despre fenomenul Kitsch si artistul prins în arta de consum. Am făcut o paralelă acum pentru că încă de un an sau doi am aflat cu stupoare că eşti apreciat pe piaţă dacă ai expoziţii cât mai multe, cumva pe bandă rulantă. Timpul fiind scurt nici lucrările nu ies aşa cum trebuie. Văd pe zi ce trece cum scade calitatea. Sunt şi artişti care reuşesc să deschidă expoziţii cu lucrări de artă pe măsura, nu zic de toţi. Doar că e un fenomen care se întâmplă la o scară foarte mare. O să dezvolt în articol mai multe despre kitsch şi ce înseamnă pentru că e destul de mult. O să completez cu fragmente din „Cele 5 feţe ale modernităţii” de Matei Călinescu.

Matei Călinescu îl citează pe Alexis de Tocqueville, istoric şi sociolog al culturii, care a analizat efectele democraţiei moderne asupra artelor şi a explicat de ce democraţia conduce la o coborâre a standardelor atât în domeniul creaţiei cât şi al consumului. Într-o democraţie modernă, „numărul consumatorilor creşte, dar consumatorii bogaţi şi rafinaţi sunt din ce în ce mai rari”. Această regulă generală explică de ce şi artiştii sunt „îndemnaţi să producă rapid o mare cantitate de bunuri imperfecte”, printre care şi obiecte de artă, Toqueville descriind în anii 1830 una dintre caracteristicile fundamentale ale modernităţii: ipocrizia luxului.

„În confuzia tuturor claselor, fiecare speră să pară ceea ce nu este şi face mari eforturi pentru a reuşi acest lucru […]. Producţiile artiştilor sunt mai numeroase dar valoarea fiecărei producţii în parte scade. Nemaifiind capabili să se înalţe spre lucruri măreţe, artiştii cultivă ceea ce este drăguţ şi elegant, fiind mai atenţi la aspectul exterior decât la realitate”.

Filed under: frustrari personale, , , , , , , ,

Interview with Sampo Kaikkonen

Picture

Cum ţi-ai dezvoltat stilul şi acum cât timp?
Pictez din 1997. Am studiat istoria la universitate şi am fost foarte inspirat de către maeştrii flamanzi şi italieni.

A fost atât de profund încât mi-am dorit să încerc să ating un nivel similar. Acum, după 10 ani, încă încerc să ating acel ceva care are puterea de a atinge şi mişca oamenii.

Spune-mi mai multe despre figurativul din picturile tale şi legătura lor cu kitschul.
Am fost mereu mai degrabă povestitor decât artist. Cred că asta este o legătură puternică a lucrărilor mele cu kitschul. Pentru a da viaţă poveştilor trebuie să dai tot ce ai mai bun execuţie. De aceea tehnica este foarte importantă în lucrările figurative.

Cum poţi descrie picturile tale ca stil şi tehnică?
Pânzele mele sunt picturi clasice în ulei în ce priveşte tehnica dar temele sunt atemporale şi universale. Sunt totodată meditative. Contrastul puternic umbră-lumină este aproape mereu prezent şi se înclină în faţa maeştrilor barocului precum Caravaggio şi Rembrandt.

Ai o piesă preferată printre pânzele tale?
Este greu de ales. Probabil „Cele 3 zeiţe ale destinului” a fost comentată şi dorită cel mai mult, dar a fost deja vândută în Norvegia la „Bienala Kitsch 2006″.

Ce artist te inspiră? Sau sunt mai mulţi?
Caravaggio şi Rembrandt sunt mai presus decât oricine. Dar nu m-aş referi la ei ca artişti ci ca maeştri ai îndemânării tehnice. Dintre pictorii care încă trăiesc, Odd Nerdrum este cel mai influent.

Ai scris un eseu. Ce este kitschul?
Kitschul se referă la conceptul pictorului norvegian Odd Nerdrum care a folosit termenul în anii `90. Pictorul kitsch nu se consideră artist el însuşi pentru că ţelul lui nu este să facă artă. Tradiţia de a face artă de dragul artei este surprinzător de scurtă începând cu secolul 18. Înainte de asta, aşa zişii „artişti” precum Da Vinci erau de fapt meşteşugari. Kitchul subliniază tradiţia, îndemânarea tehnică şi povestirea, nefiind condus de o instituţie şi îşi urmează propria cale.

Eşti prezent în multe galerii online. Cum ai fost primit? Are internetul un impact pozitiv asupra artiştilor?
Galeriile online sunt un loc foarte bun deşi lucrările tradiţionale pierd din calitate văzute pe monitor. Pentru mine, internetul este un loc bun să primesc feedback. Am primit şi invitaţii să particip la expoziţii de persoane care mi-au văzut lucrările online. Internetul este cu siguranţă un instrument bun de a-ţi face legături cu oamenii potriviţi şi să păstrezi legătura cu persoane cu care împărtăşeşti aceleaşi preocupări.

Ce proiecte ai în vedere în viitorul apropiat?
În toamnă, lucrarea „Ascuns” va fi prezentată la „Bienala Kitsch 2008″ din Germania într-o listă impresionantă de alţi pictori din întreaga lume. Următoarea mea expoziţie personală  va fi în Raahe, Finlanda în noiembrie.
Unul din proiectele mele este un nou studio. Renovez o fermă veche de 200 de ani unde mă voi muta peste vreo 2 ani. Mansarda va deveni un atelier de 130 de metri pătraţi cu spaţiu de galerie. Până atunci, sunt nevoit să limitez dimensiunea şi numărul tablourilor în funcţie de spaţiul actual.                 the philosopher

Galeria artistului: http://www.sampokaikkonen.com/ sau http://sampoka.deviantart.com/

EN

How did you developped this way of painting and how long ago?
I have been painting since 1997. I took art history classes in university as I was very inspired by the Flemish and Italian masters. It was this love at first sight that struck me so deeply that I had to try to achieve something similiar. Now after ten years I am still on that road trying to reach something that has the ability to touch and move people.

Tell me some of your view about the figurative in your paintings and their relation with the kitsch.
I have always been more a story teller than an artist. I think that is a strong link that connects my works to the concept of kitsch. To make stories come alive you always have to give your best in the execution. That is why technical skill is very important in my figurative works.

How can you describe your paintings as style and tehnique?
My paintings are classical oil paintings regarding the technique but the themes are timeless and universal. They are also meticulous and meditative. The strong contrast of light and shadow is almost always present and bows to baroque masters such as Caravaggio and Rembrandt.

Do you have a favorite piece among your paintings?

It is hard to say. “Three Fates” is maybe the most commented and wanted painting but it was already sold in Norway in the Kitsch Biennale 2006. My own favorite painting is maybe one of the smaller and older ones that I keep home and are not for sale.

What artist inspires you? Or there’s more than one?
Caravaggio and Rembrandt are above all. But I would not really refer to them as artists but master painters with very high technical skill. Among the living painters Odd Nerdrum is the most influencial.

You wrote an essay. What’s the meaning of kitsch?
With kitsch I refer to the concept that Norwegian painter Odd Nerdrum started to use in the 90s. Kitsch painter does not regard himself as artist because his aim is not to make art. The tradition to make art for arts sake is surprisingly short starting from the 18th century. Before that the so called “artists” such as Da Vinci were actually craftsmen. Kitsch emphasizes tradition, technical skill and story telling and is not directed by institution as art but follows its own eternal path.

the choosen

You are present on many web galleries. How was your art received?
And does the internet have a positive impact for the artists work?

Web galleries are very good place to showcase one’s works although traditional paintings always lose some qualities when viewed on screen. To me web is a good channel to get feedback. I have also been invited to take part in exhibitions by people who have seen my works in web galleries. Internet is definitely an important tool to get connections to right people and to keep in touch with people with similiar interests. Some of the best kitsch painters are presented in the worldwidekitsch.com which is also a kind of a community. I have also quite recently started to use deviantART and find it a very well designed tool to make connections and show your work.

How about the future projects?
In Autumn my work “Hidden” will be presented in the Kitsch Biennale 2008 exhibition in Germany with quite an impressive list of other painters from around the world. My next solo exhibition takes place in the city of Raahe, Finland in November. One of my main future projects is my new studio. I am repairing a 200 years old farm where I will move in a couple of years. The barn’s attic will become a 130 square meter studio with gallery space. Until that I am forced to limit the size and number of my paintings according to my current workspace.

More images at: http://www.sampokaikkonen.com/ or http://sampoka.deviantart.com/

Filed under: Interviews, , , ,

*Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei!

Blog Stats

  • 307,169 de curiosi din 15 iulie 2009