Anticarii de taraba

Azi am ieşit să cumpăr cărţi. Am mai spus că sunt fan SF aşa că din când în când dau o raită e la Universitate să văd ce titluri mai găsesc.

Nu m-aş fi apucat să povestesc dacă nu dădeam de acest moşuleţ simpatic şi extrem de amabil. M-a lăsat să mă uit, să aleg… A fost  atât de amabil, încât la un moment dat voiam să întreb cât mă costă cărţile puse deoparte dar probabil chiar nu voia să mă deranjeze. Am aşteptat…

Până la urmă i-am spus [când a apărut] că am ales trei cărţi. A început să îmi povestească despre doi dintre cei trei autori aleşi de mine, că au fost prieteni de-ai lui, că scriu bine… OK… unde vrea să ajungă?…

Incă o dată, îi cer un preţ pentru cele trei cărţi, se uită la ele, analizează, îmi pândeşte cu ochiul reacţiile… apoi vine răspunsul călare pe un zâmbet: 50 de RON.

WTF?! Am mulţumit şi am plecat.

În materie de SF, nu foarte multe cărţi depăşesc suta dacă le iei de la tarabă. Până şi la anticariatul deschis recent pe Academiei am găsit cărţi la 5 RON lejer [preţul mediu în zonă]. Dacă vrei la 2 RON trebuie să cauţi… dar de la 5 în sus e mai mult decât decent. Nu se negociază ca la tarabă dacă iei mai multe. Dar măcar ştii la ce te înhami, ai categorii, preţuri, colecţii etc.

Eu am un domn de la care mai iau din când în când, însă azi nu era acolo. Ce m-a enervat la culme e că se cer preţuri aberante pentru nişte cărţi cărora vrei să le acorzi o şansă. Cum să ceri 2 sute pe o carte veche [nu chiar atât de veche, v-aţi prins voi] când doar ediţiile limitate încep de la 2-3 sute cum am păţit acum 2 săptămâni cu ceva de fotografie. Legat de „cărţi la comandă” de pus deoparte, există o speculă de te doare capul. Separat de cei care vând cărţi de-a lungul Universităţii, de la o vreme, şi-au tras nişte ţigani [la propriu şi la figurat] tarabă în faţa ieşirii de metrou de la TNB. Am dar titlul cărţii, autorul, editura şi anul.. Unul din cei doi se preface a fi gânditor şi aruncă preţul: 1 milion jumătate. La care celălalt zice repede că „hai să lăsăm la un milion”. Strategie clasică pentru o carte de 6-7 sute. A doua zi când m-am întors după carte, oamenii veseli nevoie mare că fac şi ei un ban. Mă uit la titlu… complet altceva. Dar ei deja întindeau mâna după bani.

Băi aceştia, nu zice nimeni că nu trebuie să vă iasă bani din treaba asta, că staţi mereu să e aranjaţi, aveţi drumuri la depozit, sunteţi lângă cărţi la prima ora şi indiferent de vreme. Dar nu mai fiţi aşa nesimţiţi că eu unul nu halesc!

Filed under: frustrari personale, carti, cultura, lectura, preturi, taraba, tnb, universitate

Lecturi urbane- Flashmob

Abia ce m-am întors de la Lecturi urbane. Din cate am înţeles, am fost 150 de oameni şi s-au împărţit 350 de cărţi.

La 7 seara ne-am strâns pe peronul de la Unirii şi am dat două ture. Unirii 1 Dristor 1 apoi am schimbat şi am mers de la Dristor 2 înapoi la Unirii.

Am primit 3 cărţi: Shaw- „Despre muzică şi muzicieni”, Colecţiile Cotidianul- „Întâmplări din Gastropolis” şi una în engleză de Gerry Conlon- „In the name of the Father. Din primele două am citit câteva staţii, mai exact prima tură. La un moment dat am oferit locul unei doamne şi mi-a zis să rămân pe scaun să citesc. Până la urmă am insistat şi a luat loc. Cineva din gaşcă a zis ca am făcut un lucru foarte frumos. Eu vin şi zic că e un lucru cât se poate de normal. Aşa cum i-am zis şi doamnei că pot citi şi în picioare.

Oricum, mi s-a părut ciudat să citesc pentru un aşa eveniment. De obicei am cel puţin o carte la mine [sunt fan SF- am mai zis intr-un articol pe-aici]. Reacţiile oamenilor au fost de tot felul. Dar mă bucur că la prima tentativă de a oferi o carte mi s-a spus „o am…” . De la Victoriei însă am reuşit să dau toate cele 3 cărţi. Am întrebat o fată de lângă mine dacă citeşte cu noi [noi însemnând eu şi Ioana] şi s-a văzut încolţită, nu ştia cum să reacţioneze. Apoi a întrebat dacă sunt de vânzare.  I-am spus iar dacă vrea să citească cu noi. Nu trebuie să ia decât cartea. Şi s-a relaxat când am început să spun de proiectul „Lecturi urbane- Oraşul citeşte”. La staţia următoare a urcat o prietenă de-a ei şi am profitat de moment să mă mai uşurez de o carte. Ca un animal de pradă am observat privirea altei tipe. Privirea ei. Cartea mea. Sinapse scurtcircuitate. Instant am prezentat cartea, era în engleză şi am întrebat dacă ar citi o carte în engleză. A zis da. Ultima carte a fost dată.

Si acum un clip de la Vulupe:

Plus…

Gasiti mai multe detalii si lista cu cei care au mai scris de lecturi urbane pe orasulciteste.ro

Filed under: Proiecte offline, 150, 350, bucuresti, carte, carti, citim, citire, cultura, lectura, lecturi urbane, literatura, metrou

Eu, tu, altii…

De câţiva ani de zile încoace tot aud de la alţii că şi-ar dori să fie în locul meu. Nu ştiu în ce măsură aş fi de acord cu ei fiind conştient de preţul plătit. Într-un fel pot spune că reuşesc să fac mai tot ce mi-am dorit. Şi zic  „mai tot” pentru că deja e… destul de greu [mama lui de timp] ce fac momentan, poate chiar şi faptul că mă rezum doar la atât. Insă şi prea multe direcţii nu sunt bune, rişti să te pierzi pe drum. Motiv pentru care şi încerc să le îmbin pe toate într-un fel sau altul.

Îi înţeleg pe cei care îmi apreciază munca pentru că aşa cum un privitor se bucură de un tablou, preferă să vadă la altcineva decât să facă. Eu unul aş vrea să scriu SF [am câteva scrieri] dar prefer să descopăr lumile altora, să le citesc fascinanta putere de a zămisli lucruri noi, total străine de lumea mea. Aş fi vrut să mai dansez [am avut trupa de break-dance] in liceu] dar nu mai am timp aşa că îmi fac de cap când ajung la seri dansante. De atmosferă aşa…

Am menţionat dansul ca să pot ajunge la PARKOUR [aveţi câteva filmuleţe mai jos], o libertate a mişcării. Din păcate presupune mult timp liber pentru antrenamente şi o condiţie fizică întreţinută constant şi cum eu nu am mai călcat într-o sală de sport de vreo 6 ani… exceptând primul an de la arte când am avut extra prezenţe şi am participat la campionatul universitar de judo. Eu oricum nu mai fac sport de când am ales şcoala iar la scurta vreme după ce am renunţat la sport am aflat de nişte probleme la coloană. Am făcut tratament, s-a rezolvat dar nu mai am voie să sar peste cap si alte trăsnăi.

Hai că o dau în sentimentalisme şi nu e bine. Ideea e că mereu va fi ceva de apreciat la ceilalţi şi să mă pot bucura de ceea ce văd.

Filed under: frustrari personale, break dance, carti, dans, extrem, miscare, parkour, preferinte, scris, sf, sport