*Cohorta tânguirilor macabre
se scaldă-n seva ultimei clipiri
şi luminează, precum candelabre,
aproape stinse în simţiri.
Se scurg între pereţii goi
lacrimi în amuletă sparte,
scăldate în cortegiu de noroi.
Şi lasă urme erodate
în ritm furat din orologiu,
curmând speranţă efemeră
ce a purtat strai de elogiu.
Nu mai e nici o frontieră
iar colţul proaspăt tencuit
îşi pierde palida culoare,
se unge-n mir, pipernicit
de şoaptele fără culoare.
Filed under: audiobook, 2006, Arta deceptiei, poezie, versuri
Andrei Pavel 
…mir,pipernicit
de soaptele fara culoare.
…mi-a placut tare mult asta,aproape la fel de mult ca”Sa pot sa mor”
La mai multe Andrei!!!
in fiecare week-end 😉
frumusetea tristetii daca ar exista
si-ar prinde pletele in poezia ta.
🙂
😛
[…] să îl laşi gol. Nu mai e nici o frontieră iar colţul proaspăt tencuit îşi pierde palida culoare, se unge-n mir, pipernicit de şoaptele fără culoare. O fotografie frumoasa. Stau ascuns. Sunt […]
Trist dar frumos… Ma gandesc daca exista si poezii vesele care sa te faca sa rada sau aceasta emotia este pe planul doi fata de iubire si tristete?
sunt si poezii vesele [vezi epigramele in mod special.. doar ca au si o mare doza de ironie de cele mai multe ori]
e posibil ca din veselie sa nu ramana mare lucru. nu stiu, eu asa scriu. ce simt 🙂
imi spui si mie te rog care e mesajul acestei poezii?
nu imi explic poeziile. daca ai nevoie de detalii, prinde si tu un cenaclu.. singurul loc unde mai dezvolt cate ceva. daca nu iti place, treci mai departe 🙂
nu, nu-mi place.
de obicei asociez tristetea cu goliciunea sufletului … in peziile tale capata straie bogate … caci ii lasi o mare parte din bogatia sufletului tau.
eu le fac loc.. si le adun. ar fi pacat sa nu le transform. de ce sa las sa plece un combustibil 🙂