Andrei Pavel

artist, nu blogger…

Primul fractal pe panza

Ca să vă faceţi o idee, fractalii sunt o formă de artă digitală, o să vă mai stresez pe tema asta că urmează să fac şi nişte gravuri cât de curând, care au la bază formule matematice şi sunt generate în mediu digital- pentru imagini aveţi la îndemână pagina de fractali iar pentru „detalii tehnice” vizualizaţi articolele din digital stuff. Ce încerc eu să fac de vreo 2 ani de zile este să aduc din digital în tradiţional aceste forme complexe. După ce am tot făcut teste şi am încercat să ajung la tuşe din mediul tradiţional [aerograf în cea mai mare parte], până reuşesc să fac şi gravuri a căror tehnică este mult mai dificilă, iată şi primul fractal pe pânză:

Primele etape ale lucrării nu apar în fotografii pentru că trebuie să am şi eu secretele mele, însă tuşele finale sunt mai mult decât elocvente. Kitul de airbrush câştigat la concurs acum 2 nopţi mi-a folosit enorm, mai ales compresorul care este o minunăţie mică şi eficientă. Spre deosebire de cele 35 de minute care mi-au adus locul 1 la concurs, în atelierul personal am avut zile întregi la dispoziţie unde am putut să migălesc în voie până am fost mulţumit de rezultat. Însă acum puteţi vedea ce înseamnă să ai timp mai mult şi ce înseamnă o lucrare finalizată.

1. În mare parte, se începe de la un print pe post de stencil, pentru forma generală. Avantajele proiectelor digitale este că pot fi reproduse identic. Dezavantajul este că spre deosebire de gravuri unde nu sunt copii ci exemplare, lucrări care deşi sunt aproape identice îşi păstrează mici detalii pentru fiecare lucrare  în parte, mediul digital le rezumă la simple copii. Altă lacună e de ordin tehnic, faptul că printul digital  nu are o calitate satisfăcătoare: printarea fiind CMYK, pigmentul final va fi desaturat… ar mai fi faptul că pânza nu va fi acoperită uniform şi alte câteva detalii de care nu are sens să menţionez. Motiv pentru care am ajuns la noţiunea de refractali, o regândire a fractalululi în sine atât în mediul său digital cât şi ca interpretare în tehnici tradiţionale, de unde şi nevoia de a ajunge la această tehnică mixtă, intervenind manual. Astfel, o idee [concept] digitală poate fi dezvoltată de la o simplă idee. Pentru că aşa cum am mai spus, nu contează ce faci… contează cum faci.

2. Apoi urmează alegerea culorilor, gradul de diluţie, definirea conturului, acoperirea zonelor de culoare, linia fluidă, marginile tăioase şi dă-i şi umple tată, până ţi se face rău 😆

3. Spre final se accentuează umbrele [pentru volum] şi zonele de lumină, accentele de culoare, ultimele linii trasate cu stencil sau cu mâna liberă.

4. Cea mai frumoasă parte e vernisarea, o lăcuire care protejează pânza dar în acelaşi timp culoarea prinde viaţă. După care aşteptăm să se usuce ca să putem spune: Gataaaaaaa! Am terminat 😀

*poza finala o postez dupa ce se usuca, doar ca nu am mai avut rabdare sa nu postez ce am lucrat pana acum 😀

Lucrarea se numeşte „Colina însângerată” [orig. Bleeding sand hill], are 80×80 cm şi a durat… cam 10 zile până am terminat-o. Tehnică mixtă print/airbrush pe pânză şi… cam asta e 😀


Filed under: airbrush, , , , , , , , , , , , , , , ,

41 Responses

  1. UnDracK says:

    Felicitari, a iesit super.Astept poza sa vad cu a iesit dupa ce s-a uscat stratul de lac.La mai multe frumuseti de gen !

  2. tzu says:

    :O Am ramas ca la dentist… 😐 Super…

  3. X-press says:

    Wow….fascinant. Abia astept expozitia. 😀 Pentru cultura mea generala, cam de cand s-a inventat aerograful?

  4. petrutza says:

    fff reusita. Ma duce cu gandul la o femeie plina de mister.

  5. Dan Lee says:

    Hai frate, fugi de aici! vrei să spui că eşti Dumnezeu? Fractalii nu se pot desena manual, se generează doar matematic.

    Mai bine spune că ai făcut ceva care seamănă cu un fractal!

    • sssfinxxx says:

      ma pot folosi cum vreau eu de ceea ce fac pe calculator. daca ai fi citit manifestul artei fractale ai fi aflat ca nu se fac singuri :)reproduc partial sau integral un fractal dupa cum vrea penSULA mea. simplu 🙂

  6. gabi says:

    Multumim pentru explicatii. De multe ori am impresia ca totul e aivea…
    Frumos 😉

  7. morena says:

    @Dan Lee
    Lui ii mai iese cateodata din cacat, bici, deci cred ca merge si pentru fractali (whatever that means) 😛

  8. morena says:

    Ti-ai facut pestele de pe mana? :O:O:O

  9. dezaxata says:

    O_o OMG este atat de super

  10. Dan Lee says:

    @morena Fractalii sunt nişte construcţii grafice asemănătoare ca principiu cu hologramele. Modelul vizibil este alcătuit din modele similare din ce în ce mai mici, care la rândul lor sunt compuse din acelaşi tipar original şamd.

    Pentru a realiza manual un fractal ar trebui să poţi merge cu detaliile la minus infinit. Cee ce este practic imposibil.

    • sssfinxxx says:

      Dane, ai cam ramas in urma nene. mai tii minte ca la Senso scriam si ma buseam la faza cu matematica?
      ei bine.. ce vezi tu mai sus face parte din categoria “flame fractals” care functioneaza dupa alte formule decat clasicele formule din seturile “Julia” si “Mandelbrot”. spre deosebire de cele infinite [cu iteratii], flame fractals sunt fractali care folosesc alte planuri, iar in loc de acel “drum” spre infinit exista un infinit de variatii. data viitoare intai documenteaza-te si apoi da-te savant la fractali. eu nu incurc borcanele cand e vorba despre ce stiu sa fac 🙂
      daca vrei, iti dau linkurile sau faci un mic efort si intri pe linkurile inserate la inceputul articolului, ca nu le-am pus degeaba acolo 😉

    • sssfinxxx says:

      si inca ceva: vizual.. daca dai print la acei fractali infiniti de care vorbesti… imaginea e limitata la ce iese pe hartie sau materialul folosit.
      mai degraba ai comenta la Pollock care avea pretentia sa le zica fractali unor mazgalituri doar pentru ca folosea miscari haotice 🙂

  11. intreb si eu la misto, ca sa pastrez nota:
    am ales mai de multa vreme unul anume —- pot sa nu il spun?
    [ nu sunt curioasa daca stii care anume]
    weekend placut si cu poezie, fireste 😛

    acum, serios:
    zile frumoase, asa cum ti le doresti !

  12. dantanasescu says:

    @sssfinxxx Da’ ce te-ai inflamat aşa?! Să fie oare de la fractali? 😆

  13. Lorena says:

    De fiecare data cand intru aici, ma apuca asa un dor de a picta …

  14. DoamnaV says:

    Foarte frumosssss..imi place ce a iesit din manutele harnice si talentate..

  15. clo says:

    hmmm… sublim…
    dar mie tot ala mov imi place…:D

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: