Andrei Pavel

artist, nu blogger…

Interviu cu Teo

2 BubblesTeodora Raluca Strynatka a plecat din România acum câţiva ani şi vom avea prin acest interviu o mica plimbare în atelierul ei. Totodată, acest interviu deschide seria articolelor cu români din diaspora.

A plecat din România pentru prima dată în octombrie 2004, la 3 luni după ce a terminat Facultatea de Biologie din Bacău. După ce a locuit 3 ani in Atlanta,US unde şi-a cunoscut soţul, canadian la origine, s-a întors în România şi s-a căsătorit. S-a stabilit în Belgia un an iar din 2009 se vor muta  definitiv în Canada.

Cum ţi-ai descoperit dorinţa de a picta?

Încă de mic copil mi-a plăcut să pictez iar părinţii mei au decis să mă înscrie la Cercul de Pictură de la Clasa Elevilor din Bacău, unde am început să merg de la vârsta de 7 ani. La sfaturile profesoarei de acolo, părinţii m-au mutat la Liceul de Artă „George Apostu”, secţia pictura, din clasa a 5-a. Astfel am început alături de profesionişti să descopăr alături de pictură şi grafica, desenul şi sculptura. Cu ocazia asta aş vrea să mulţumesc profesorilor mei Ion şi Ionela Lăzureanu de la Liceul de Arta „G. Apostu” din Bacău.

Ce te inspiră? Care sunt motivele şi elementele folosite în lucrări?

Greu de spus. În primul rând trebuie să am starea necesară pentru a picta. Nu am mers mai departe de Facultatea de Arte, pentru că întotdeauna am avut momente grele să pictez dorinţele şi temele profesorilor mei. Mie îmi place să lucrez când simt şi când am chef.. După liceu am avut o mare pauză, în timpul facultăţii nu am pictat probabil că aveam nevoie de un respiro, plus că visul meu deja nu mai era de a deveni o artistă ci jurnalismul care nu s-a materializat şi în cele din urmă am ajuns să fac biologie. Nu mi-a plăcut biologia, însă nu am urât-o. Am visat să călătoresc şi Dumnezeu mi-a îndeplinit acest vis. În Statele Unite m-am apucat de pictat datorită soţului meu care mi-a amenajat o cameră pe post de studio şi tot el mi-a cumpărat primul set de culori. M-am apucat de pictat, prima lucrare a fost „Jasmine”, locul în care am locuit în Atlanta după ce mi-am terminat un contract de 2 ani de muncă şi a trebuit să mă mut. Au mai urmat lucrări, după care m-am decis să pictez flori, să pictez în culori vii, cu contraste şi să adaug tot felul de obiecte din natură şi nu numai. Era ca o relaxare şi un mod de a-mi petrece timpul făcând ce îmi place fără să lucrez la comandă. După un timp am pictat şi icoane pe sticlă, una fiind donată Bisericii Ortodoxe Româneşti „Sf. Maria” din Atlanta. În Belgia am schimbat puţin tematica şi am decis să abordez peisajul aşa că m-am hotărât să fac o mică colecţie pictând după fotografiile pe care le-am făcut în locurile prin care am călătorit.

Am observat că oscilezi între spaţii restrânse şi spaţii largi. Uneori vrei sa prinzi un moment în toată puterea lui, alteori încerci să prinzi cât mai multe într-o singură imagine. Şi mai ales pui multă culoare. Ce cauţi sa surprinzi în picturi?

De fiecare dată când călătoresc şi văd o imagine superbă, am întotdeauna impresia că nu pot reda frumuseţea locului sau a momentului prins în imaginea din aparat. Nu este suficient zoomul aparatului foto şi atunci încerc să redau prin pictură ceea ce exprimă de fapt acea imagine, să redau acel sentiment prin culoare.

Pe ce dimensiuni pictezi în general? Ai vreo preferinţă?

În Atlanta pictam pe dimensiuni medii şi mari însă în Belgia pictez pe dimensiuni mici pentru că asta mă va ajuta când va fi nevoie sa le transport în Canada. Nu pot să spun că am preferinţe însă unele idei merg transpuse mai bine pe dimensiuni mici iar altele merg pe dimensiuni mai mari. Peisajele de exemplu, cred ca merg cel mai bine pe pânze mici.

teo poza articol

Ai materiale şi culori preferate?

În liceu mi-a plăcut sculptura, la bac având ca lucrare o sculptură în bronz. Şi sculptura în lemn mi-a plăcut însă când am terminat liceul nu am mai avut posibilitatea de a lucra.

La pictură îmi place să folosesc culori în ulei. Am pictat şi cu acuarele dar puţin. Culoarea mea preferată este albastru, mai ales cu complementara sa, oranj.

De curând am descoperit o nouă combinaţie care îmi place: roşu cu negru. Iar atelierul din Atlanta l-am pictat în aceste culori.

Cum au fost primite lucrările afară şi ce poţi să ne spui despre expoziţiile avute?

1 Abstract- Teo in Atelier Atlanta2007

În afară nu am avut expoziţii, am participat doar la un festival din Atlanta. Pânzele mele au fost de cele mai multe ori date cadou prietenilor sau vândute. Am participat la expoziţii în România, în timpul liceului însă după ce am plecat nu am mai avut expoziţii. În primul rând pentru că nu mă consider o profesionistă, mă consider o persoană iubitoare de artă care se relaxează prin pictură, care adoră ce face şi care nu face la comandă.

Ce însemnătate are spaţiul virtual pentru expunerea artiştilor?

Eu personal aş prefera spaţiul virtual pentru lucrările mele decât spaţiul real. Nu este la fel de costisitor şi este mai uşor de accesat mai ales acum când lumea este atât de interesată de internet şi implicată în tot ce înseamnă virtual.

Galeria artistului: http://teodora.synthasite.com/index.php

Filed under: Artisti romani, , , , , ,

3 Responses

  1. Trackback says:

    Comentario…

    [..]Articulo Indexado Correctamente[..]…

  2. Mihaela says:

    Teo, pentru noi ai fost o raza de soare pe cerul belgian adesea înnorat!
    Regret c-ai plecat din Liège dar sper ca te vei bucura de sanatate, noroc si prosperitate alaturi de sotul tau. Copii multi si sanatosi! 😉

    La multi ani pentru mâine, petrecere frumoasa de ziua ta!

    Cu drag, Mishu si Pussu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: