În anii `90, fractalii au fost mult folosiţi în diverse domenii: producţiile cinematografice importante îi foloseau pentru efecte speciale, sistemele de redare grafica pe calculator pentru a crea construcţii naturale, oamenii de ştiinţă şi matematicienii transformându-i într-o unealtă indispensabilă pentru munca lor.
Pe măsură ce potenţialul acestei noi geometrii este recunoscut, din ce în ce mai mult şi calculatoarele devin din ce în ce mai rapide, fac interacţiunea mai uşoară, instrumentele de desenare fractală vor deveni parte a majorităţii sistemelor de grafică pe calculator.
În mod sistematic se încearcă aflarea unor reguli din care să reiasă faptul că ordinea se stabileşte în procesele complexe. Imaginile sunt părţi integrante ale acestei tradiţii ce reflectă ordinea şi haosul dar şi competiţia lor pentru a coexista, arătând tranziţia de la una la cealaltă şi cât de complexă este această zonă de tranziţie prin idealizări simplificate ale realităţii. Principiul părţii asemănătoare cu întregul este cuprins şi realizat aproximativ în natură, actualmente procesele care produc astfel de structuri fiind situate deja în matematică şi fizică. Benoit B. Mandelbrot a fost cel care „ne-a deschis ochii” pentru a observa geometria fractală a naturii, în care aceeaşi operaţie este efectuată în mod repetat, producţia unei repetiţii fiind modul de pornire al repetiţiei următoare.
Fractalii se află peste tot în jurul nostru, luând forma unui lanţ muntos sau regăsindu-se în unduirea liniei de ţărm. Ca şi norii, unii fractali suferă schimbări continue, în timp ce alţii, cum ar fi copacii sau sistemul vascular uman reţin structura pe care au căpătat-o în evoluţia lor. Conceptul matematic de fractal caracterizează obiecte cu o diversă gamă de structură şi care altfel reflectă principiul ierarhic de organizare. Obiectele fractale nu îşi schimbă forma în mod semnificativ când sunt observate la microscop. Mandelbrot a găsit în 1980 un principiu ce organizează un întreg univers de structuri asemănătoare cu întregul într-o manieră neaşteptată.
Filed under: digital stuff, azi, concept, fractali, Mandelbrot, matematică, tranzitie
[…] Fractalii azi.Fractalii se află peste tot în jurul nostru, luând forma unui lanţ muntos sau regăsindu-se în unduirea liniei de ţărm. Ca şi norii, unii fractali suferă schimbări continue, în timp ce alţii, cum ar fi copacii sau sistemul vascular uman reţin structura pe care au căpătat-o în evoluţia lor. Conceptul matematic de fractal caracterizează obiecte cu o diversă gamă de structură şi care altfel reflectă principiul ierarhic de organizare. Obiectele fractale nu îşi schimbă forma în mod semnificativ când sunt observate la microscop. Mandelbrot a găsit în 1980 un principiu ce organizează un întreg univers de structuri asemănătoare cu întregul într-o manieră neaşteptată. […]