*Iar se strivesc sub frunzele uscate
în picături de apă veştejite,
paşi moi de anotimpuri strecurate
sub falsul chip al clipei liniştite
şi simt atunci când plouă, parcă plânge
însă mă spală şi mă linişteşte.
În ruginiul petelor de sânge
strivesc idei atunci când ea zâmbeşte.
Sălbatică furtună mă sărută.
E toamna mea cu frunza în cădere,
e doamna mea cu pleoapa desfăcută.
Filed under: audiobook, afrodita, poezie, portretul afroditei, tacerea din cuvinte, versuri


























foarte frumos :X
de toamna asa
ah, ploaia!
Drumeţul a putut s-o soarbă… a nemurire…:)
Toamna are nostalgia feminitatii . . .
acum am aflat si eu ce nostalgii am
feminine.. iar sunt cu gandul la femei
[...] Versiunea audio AKPC_IDS += "2383,"; [...]